Credit Auto
Creditul auto este o soluție de finanțare care permite achiziția unui autovehicul prin rate lunare fixe, pe o perioadă stabilită contractual. În România, acest tip de credit este accesat în principal de persoane fizice care își doresc o modalitate predictibilă și transparentă de a cumpăra o mașină.
Calculator rate credit auto
Finanțare
Servicii Incluse în Leasing Operațional
| Asigurare CASCO | |
| RCA | |
| Înlocuire anvelope sezon | |
| Service și întreținere | |
| Asistență rutieră 24/7 | |
| Rovinieta | |
| ITP | |
| Mașină de înlocuire |
Rata lunară prezentată este una estimativă și poate varia în funcție de condițiile specifice ale contractului, bonitatea clientului, avansul plătit și alte factori. Pentru o ofertă personalizată și detaliată, vă rugăm să ne contactați direct. Acest calculator are rol informativ și nu constituie o ofertă fermă de leasing. Toate valorile sunt exprimate în EUR și nu includ TVA.
Ce este creditul auto?
Creditul auto funcționează ca un împrumut dedicat achiziției unei mașini: obții finanțarea necesară de la o instituție financiară, plătești rate lunare fixe pe o perioadă stabilită, iar mașina devine a ta din prima zi. Fără compromisuri legate de utilizare, kilometraj sau returnare la final.
Spre deosebire de soluțiile de leasing, rata lunară acoperă rambursarea sumei împrumutate și dobânda aferentă, fără componente de chirie sau valoare reziduală. Autovehiculul este înmatriculat direct pe numele tău, iar până la achitarea integrală a creditului funcționează, de regulă, ca garanție a împrumutului. Ai libertate deplină asupra modului de utilizare și poți rambursa anticipat oricând dorești.
La United Drive, procesul este simplificat de la primul pas: primești consultanță personalizată, ai acces la vehicule atent selecționate și beneficiezi de suportul echipei noastre pentru identificarea celor mai avantajoase opțiuni de finanțare. Fiecare etapă este gândită pentru claritate, eficiență și confort!
Pași simpli și rapizi pentru achiziția unei mașini prin credit auto
Selectarea modelului dorit
Din portofoliul United Drive sau la cerere, în funcție de preferințe și buget.
Consultanță gratuită
Transmiterea detaliilor și a bugetului estimat pentru identificarea soluției optime.
Analiza eligibilității și obținerea ofertei
Evaluare rapidă și transparentă de către instituțiile financiare partenere.
Pregătirea documentelor
Necesare pentru dosarul de credit auto, cu suport complet din partea echipei noastre.
Semnarea contractului
Toate formalitățile sunt gestionate de echipa United Drive.
Livrarea vehiculului
Rapid, la adresa dorită sau din showroom, fără bătăi de cap.
De ce să alegi United Drive?
Consultanță personalizată
La United Drive nu primești doar o mașină, primești o echipă dedicată care te ajută să identifici soluția potrivită, fie că ești persoană fizică sau firmă. Procesul este simplificat, iar decizia îți aparține în totalitate.
Suport în pregătirea documentelor
Nu pierzi timp cu birocrația – îți explicăm ce documente sunt necesare, te ajutăm să le pregătești corect și le transmitem partenerilor financiari.
Aprobare rapidă
Colaborăm cu instituții financiare autorizate pentru opțiuni avantajoase atât pentru mașini noi, cât și rulate.
Rată lunară fixă
Rata este calculată transparent, cu dobânda și perioada contractuală stabilite de la început. Știi exact ce plătești în fiecare lună și poți rambursa anticipat oricând dorești.
La finalul perioadei de creditare, mașina rămâne definitiv a ta.
Vehicule premium și exclusiviste
Portofoliul United Drive include Porsche, Tesla, Audi, BMW, Mercedes-Benz și alte modele supercar – toate verificate tehnic și cu istoricul complet disponibil.
Flexibilitate pentru nevoile tale
Avans adaptabil, perioadă de rambursare personalizată, rambursare anticipată oricând. Creditul auto se ajustează în funcție de bugetul și obiectivele tale financiare.
Soluții complete de mobilitate
Pe lângă credit auto, poți beneficia de servicii integrate: evaluare auto riguroasă, Buy-Back, Trade-In, garanții extinse, detailing profesional și livrare la cheie, totul într-un singur loc – United Drive.
Parteneri financiari United Drive
Întrebări frecvente despre Credit Auto
Ce documente sunt necesare pentru credit auto?
Procesul de aplicare este simplu și transparent. Documentele necesare sunt:
cerere de finanțare, act de identitate solicitant, CUI, act de identitate administrator, act constitutiv, bilanțul contabil și balanța contabilă.
United Drive îți pune la dispoziție un consultant dedicat care te ghidează pas cu pas în pregătirea dosarului, astfel încât procesul să fie rapid și fără birocrație inutilă.
Care este dobânda unui credit auto?
Dobânda unui credit auto variază în funcție de mai mulți factori, precum banca aleasă, perioada de rambursare și profilul financiar al solicitantului. Aceasta poate fi fixă sau variabilă și este determinată de riscul perceput de instituția financiară și de istoricul de credit al clientului.
La United Drive, clienții beneficiază de consultanță pentru a identifica cele mai bune opțiuni de dobândă la credit auto, astfel încât rata lunară să fie optimă și predictibilă, păstrând transparența și confortul pe tot parcursul contractului.
Credit auto sau leasing, care este diferența?
Spre deosebire de leasing, unde proprietatea asupra vehiculului este transferată doar la finalul contractului, creditul auto permite utilizatorului să fie proprietar încă de la achiziție. Rata lunară acoperă rambursarea sumei împrumutate și dobânda aferentă, fără componente de chirie sau valoare reziduală, iar mașina poate fi utilizată fără restricții legate de kilometraj sau modificări.
La United Drive, te ajutăm să alegi între credit auto și leasing, în funcție de obiectivele tale personale sau de business. Echipa noastră te însoțește la fiecare pas, astfel încât să iei cea mai potrivită și avantajoasă decizie pentru nevoile tale.
Pot accesa credit auto ca persoană fizică?
Creditul auto este accesibil persoanelor fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite de instituția financiară. Printre cele mai frecvente condiții se numără vârsta minimă, obținerea unui venit stabil și un istoric de credit pozitiv. Documentele solicitate includ, de regulă, actul de identitate, dovada veniturilor și alte documente specifice cerute de finanțator.
Pot obține credit auto pentru o mașină rulată?
Creditul auto poate fi accesat și pentru achiziția unei mașini rulate, cu condiția ca vehiculul să aibă maximum 5 ani vechime la momentul finanțării. Această limită este stabilită de majoritatea instituțiilor financiare pentru a asigura un raport echilibrat între valoarea mașinii și durata de rambursare a creditului.
La United Drive, fiecare vehicul din portofoliu este atent selecționat și verificat tehnic, astfel încât clienții să beneficieze de mașini eligibile pentru finanțare și de condiții avantajoase din partea partenerilor financiari. Echipa noastră te sprijină în identificarea modelului potrivit și în parcurgerea rapidă a procesului de aprobare.
Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a accesa un credit auto?
Pentru a accesa un credit auto, solicitantul trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate stabilite de instituția financiară. Printre cele mai importante se numără gradul de îndatorare, care nu trebuie să depășească limita maximă admisă de 40% din veniturile nete lunare, conform reglementărilor BNR, un venit stabil dovedit prin documente justificative, un istoric de credit pozitiv și vârsta minimă solicitată de finanțator. În funcție de profilul clientului și de suma finanțată, pot fi solicitate documente suplimentare.